Magia unei Stele

E frumos. E tarziu. E noapte. Exista magie. S-a furisat printre frunzele din stejarul batran aflat sub fereastra mea. As vrea sa deschid fereastra si sa o las sa intre, frigul de afara o face sa se risipeasca.. dar imi e teama ca se va speria si se va ascunde sub pat!



Luna, imparateasa, vegheaza asupra imperiului ei pentru ca nicio stea sa nu se indragosteasca si sa plece pe Pamant. Cu toate pedepsele ei crude si cu toate regulile necrutatoare, o steluta mai vioaie si un pic naiva, tot privind spre lumea oamenilor a zarit o fereastra ce statea mereu aprinsa. Curioasa din fire, a incercat sa se apropie de lumina rosiatica neobisnuita. In ochii ei se putea zari teama ce se cuibarise in sufletul gingas.

La lumina slaba a unei lampi invechite statea un chip palid scriind si tot scriind cuvinte de dragoste.. pentru cine oare? Poate pentru un suflet nobil... sau poate pentru o zdreanta care nu merita dragostea unei inimi atat de fragile.

In fiecare seara Micuta Stea venea sa il priveasca, riscand sa fie descoprita de regina sa...
Insa cu fiecare clipa ce trecea privindu-l pe tanarul indragostit, admiratia ei fata de el crestea tot mai mult. Se furisa printre portile palatului si fugea pe pamant la fiecare apus de soare. Cand zorii zilei isi faceau aparitia la orizont, mahnirea o cuprindea, dar isi promitea ca va reveni si noaptea urmatoare doar pentrul a-l vedea, pentrul a-l putea simti apoape de ea. Stia ca acest tanar nu isi da seama ca il vegheaza in fiecare noapte, stia ca inima lui apartine unei "persoane"... toate astea nu ii pasau, era prea incapatanata sa vada realitatea.
Chipul lui palid si ochii de albastrul oceanelor o fermecau, furandu-i complet mintile.

Cum nimic nu putea tine la nesfarsit, Micuta Stea a fost prinsa intr-o zi de gardienii Marelui Palat de Clestar. Regina s-a infuriat rau si gonit-o din regat.

Acum era in culmea fericirii, putea cobori pe Pamant oricand voia si il putea vedea oricand pe tanarul ei indragostit. Dar in aceeasi noapte ceva s-a intamplat. Stralucirea ei devenea mai palida cu fiecare secunda, simtea cum se stinge. Si-ar fi dorit sa ramana pentru totdeauna langa fereastra rosie, privindu-i in tacere chipul. A alergat cat a putut de repede pe Pamant..dar nu a mai reusit sa ajunga la el. Puterile ei slabeau, privirea i se incetosa, iar lumina ei se afunda tot mai mult in intuneric.

Cu ultimele lacrimi magice si-a pus o ultima dorinta. Daca cineva ii va putea vedea jertfa in seara aceea sa i se indeplineasca orice dorinta isi va pune...




Eu am vazut-o si ma intreb... Oare magia ei va fi atat de puternica incat sa dea nastere unei povesti de dragoste?...