De ce ai renuntat?...

Cum am putut sa te las singura? Cum am putut sa plec cand eu ti-as fi dat putere sa fi continuat?
E o lume mare.. in care te-am lasat sa ratacesti. Am ramas mut la strigatele tale si mi-am vazut mai departe de drum. Am cutreierat mari si tari. Am vazut cum cad florile din copaci si cerul se intuneca prevestind dezastre. Am vauzt oameni orbi, dar care stiu sa iubeasca. Am ascultat natura in adancul padurilor si-am impartasit povestea mea unui vers purtat de vant.

Iar tu? .. ai decazut, te-ai lasat sa aluneci usor pe panta intunecata.
Te-am vazut sfasiata si inima mi s-a strans de durere, dar am inchis ochii si am fugit de gandurile rele. Te-as fi luat inapoi langa mine, sa te ocrotesc, sa iti spun o vorba buna, dar ma impiedica a mea cununa. Sa te fi acceptat din nou in viata mea.. ar fi insemnat sa o arunc la gunoi. Nu pot concepe o tradare mai mare decat sa te arunci in bratele bestiei.


Trec pe strada. Acum e toamna. Soarele nu-mi zambeste, iar frunzele speriate isi iau zborul de pe crengi. Ma asez pe o banca si inchid ochii. Imi amintesc privirea ta. De ce ai plecat? S-a facut racoare, iar pe tine nu are cine sa te incalzeasca. Mintea nu te mai doreste, dar sufletul e sfasiat de suferinta. Ti-as trimite o floare sa iti amintesti de mine. Sa iti amintesti noptile in care tu erai raza mea de lumina. In ochii tai se oglindea luna si soaptele in a marii spuma se-adanceau.

Vantul ma izbeste in fata, parca mi-ar reprosa tacerea. Dar eu tac.. si nu vreau sa te mai ascult.